Duminica seara am fost la o prietena ca sa inauguram noul apartament. Apartamentul dragut, seara distractiva, numai ca prietena mea, fata de mine, sta in capatul celalalt al Bucurestiului, astfel ca m-am urcat si am coborat la capat de statii  late in the night. Cand m-am urcat eram singura in tot autobuzul si desi pe parcurs au mai aparut si alte persoane la capat tot singura am ramas. Stand pe scaun uitandu-ma pe geam la orasul din noapte si uramarind oamenii care se tot perindau mi-a trecut un gand. M-am gandit ca asa este si viata unui om, un traseu de autobuz. Pleaca de unul singur din prima statie si desi pe parcurs  i se alatura tot felul de oameni, la capt de linie ramane fara nici unul . Totusi, acesta poate sa  cunoasca povestile oamenilor care apar treptat in autobuzul vietii sale, sa ii studieze, sa invete anumite lucruri de la ei  si unul anume chiar sa ii atraga o atentie mai aparte decat ceilalti. Nu poate spune sigur de ce,poate datorita faptului cum arata, cum vorbeste sau cum gandeste, nu are importanta, important este faptul ca una anume poate ramane. Poate ramane mai multe statii langa el pe scaun. Dar daca nu este atent la persoanele care se afla in autobuzul vietii sale si se lasa cuprins de miraja lucrurilor din exterior, gandindu-se ca e mai fain ce vede pe geam, fiind ocupat sa se uite mereu oare cine se mai urca s-ar putea sa riste sa nu mai vada aceea persoana si atunci sa inceapa sa fie singur mult mai inainte de ultima statie.
  Poate ca viata unui om chiar are si o traiectorie dinainte stabilita ca cea a atobuzului, dar normal ca atunci cand te urci intr-unul sa te duci undeva nu ii cunosti toate statiile si nu poti stii exact ce fel de persoane se vor urca. De aceea desi destinatia e cunoscuta, drumul e un mister.