Sunt momente in viata cand ai impresia ca ti-au crescut aripi si in curand iti vei lua zborul,can totul in jur iti inspira numai bucurie, cand desi afara ploua in sufletul tau e soare,cand pe fata ta se intipareste un zambet ce nu il poate sterge nici un gand. Cum am putea sa numim aceste momente?Iubire,fericire sau iluzie?Parca cineva se supara vazand toata aceasta stralucire pe care un om o poate capata si ii trage o palma ca sa se trezeasca. Atunci apar momentele cand in suflet numai ploua, cand simti cum un cutit a fost infipt in tine si cu miscari lente iti omoara si ultima faramatura de zambet, cand ochii isi pierd culoare, iar tu te simti golit de orice sentiment. Si atunci te intrebi oare cand ai visat atunci sau acum? Dar cum viata te impinge de la spate sa mergi ca se grabeste sa ajunga la destinatie, nu ai timp sa te gandesti prea mult la asta si totul ramane vag...totul ramane in urma, iar tu te gandesti "sper doar sa mai visez macar o data cum e sa zbori".
ZBOR
Ana Blandiana
De boala de care sufăr
Nu se moare,
Ci se trăieşte -
Substanţa ei este chiar eternitatea,
Un fel de cancer al timpului
Înmulţindu-se din sine fără oprire.
E o boală impecabilă,
O suferinţă perpetuă ca o vocală de sticlă
Laminată în văzduhul asurzitor,
O cădere
Căreia, numai pentru că e fără sfârşit,
I se spune zbor.