De ce-ţi mai numeri anii
Veronica Micle
De ce-ţi mai numeri anii să vezi de eşti bătrân
Când ştii ce grea durere tu porţi în al tău sân,
Şi pentru ce oglinda întrebi privind în ea
Să-ţi spună de nu-i încă zbârcită faţa ta?
Când ştii c-a tale lucruri ce curg neîncetat
Adânci şi triste urme în suflet ţi-au lăsat,
Şi crezi c-o vecinicie amară e de când
O clipă fericită avut-ai pe pământ.
Şi ce-ţi mai foloseşte să ştii azi cum mai eşti
Când simţi că tu pe lume de mult nu mai trăieşti;
Purtând cu moartea`n suflet străin în orice loc
Viaţa ta pustie şi fără de noroc!
Am vazut filmul “seven pounds”. Auzisem mai demult de el, insa abia acum s-a ivit ocazia sa il vad. Am observat ca acest film este incadrat la categoria drama, dar daca ar fi dupa mine l-as incadara si la science fiction. Este o intebare “ filmele sunt ca in viata, sau viata ca in filme?”….acest film n-ar putea sa raspunda la nici una din intrebari. Subiectul este frumos, sensibil si emotionant, dar ireal. De la Iisus Hristos nu am mai auzit pe nimeni sa isi dea viata pentru altcineva, sa dea dovada de atat altruism. Pentru orice om primeaza viata lui si apoi a celoralti. Filmul ca si multe carti ca de exemplu Vraciul, Mizerabilii sau Idiotul a vrut sa construiasca un idealism, acel al altruismului sublim, pe care noi oamenii suntem incapabili de al detine.
Mai e o chestie, oamenii sunt slabi si atunci atunci cand pierd ceva la care au tinut, cand se intampla un lucru asupra caruia nu mai sint ca au control, atunci cand sunt foarte deprimati au nevoie de o refulare, pentru ca altfel viata pentru ei reprezinta un cosmar din care nu se mai pot trezi si se pierd. Astfel sunt multi care se ineaca in bautura si droguri, altii care isi cauta alinare prin diverse paturi, unii se pierd in munca sau isi cauta drumul cu ajutorul religiei. Exista si cazuri cand refularea poate fi constructiva, ca de exemplu munca care te ajuta sa te realizezi, dar daca nu esti atent in urma oricarei refulari te poti trezi mai rau decat erai inainte, mai singur, mai pierdut. Nu avem cum sa inlaturam aceasta refulare, pentru ca noi suntem cum am spus, slabi, iar ea reprezinta un medicament, dar ca orice medicament are nevoie de o reteta si un termen, altfel poate avea reactii adverse. In acest film personajul principal s-a refulat in ajutarea oamenilor, pentru ca pierderea iubitei lui a fost prea groaznica ca sa o poata indura si pentru ca avea constiinta incarcata de moartea a spate oameni nevinovati. Dar daca totul ar fi fost bine si frumos nu s-ar fi gandit niciodata sa faca atata bine. La inceput el era ca orice alt om, slab. Nu-si mai pretuia viata, de aceea avea nevoie sa se simta util, sa-si inece zilele intr-o activitate pentru a numai fi ros de amintirile durerii, ce il cuprindeau cand numai avea nimic de facut. Totusi in loc sa se piarda in urma acestei refulari, el si-a gasit fericirea, o fericire ce stia ca nu va dura mult si de aceea a ales sa o acorde unei persone care sa o merite. La sfarsit a aparut si idealismul. De aceea dupa mine filmul este o fantezie. Poate ca sunt prea dura, poate ca nu am inteles nimic, colega de camera chiar m-a intrebat cum de nu plangi…, sau paote doar numai cred in iubirea oamnilor pentru ceilalti, desi as vrea sa pot crede din nou…. Oricum e un film frumos, care mi-a placut si nu regret ca l-am vazut, iar faza ce m-a emotionat cel mai mult, ce a fost dulce-amara, sarutul dintre ei doi cu lacrimi.
