CUM VISELE SUNT O REFULARE A DORINTELOR SI TEMERILOR ASA SI CUVINTELE POT REPREZENTA O REFULARE A SENTIMENTELOR

duminică, 20 februarie 2011


Anii trec, nimeni nu`i mai opreste..
si ma`ntreb, ce a fost in urma mea..
fericire si iubire, toate astea au insemna ceva..

Am plecat, pe un drum si nu stiu unde, undeva..
capatul intr`o zi am sa`l gasesc..
cele bune.. cele rele..
cum au fost, pe toate le iubesc..



E duminica dupa masa, ma uit afara si e atat de urat. Colega de camera imi spune sa iesim, dar eu nu as vrea decat sa stau in pat si sa ma pierd intr-o alta lume. Saptamana asta mi-am dorit de atatea ori sa inchid ochii si sa ma trezesc intr-un cu totul alt loc, departe de tot. Macar pentru o zi sa ma refulez intr-o lume in care nimeni sa nu ma stie si sa nu stiu de nimeni si nimic. Sa uit de toti si toate. M-am simtit atat de pierduta.Totul in capul meu e dat peste cap. Chiar m-a batut gandul sa renunt la facultate, nu mai stiu daca ceea ce fac ma va duce undeva,daca are rost toata agitatia asta, daca imi va folosi la ceva. Cineva mi-a zis ca Dumnezeu te-a trimis aici cu o misiune, ca nu te-ai nascut asa degeaba, iar eu i-am rapsuns care e aceea. Ma trezesc dimineata,merg la facultate, la munca, vin acasa, mananc si dorm, a doua zi o iau de la capat. Sa imi zica si mie care e misiunea ca eu nu prea o vad. Mi-a zis ca daca gandesc asa inseamna ca ..si nu a mai terminat ce avea de spus. Poate ca unii au visuri si scopuri si considera ca astea reprezinta o misiune. Eu le-am cam pierdut pe drum. Nu stiu ce vreau sa fac, pentru ca totul imi da impresia ca nu poti sa ai ceea ce vrei ci ceea ce ti se ofera si trebuie sa te resemnezi si sa continui jocul dupa regulile impuse de viata. Joc care oricum intr-un final il vei pierde,joc al carei miza mi-e tot mai greu sa o vad. Simt pe toata lumea departe de mine si eu departe de tot ,dar zambesc pentru toti si ma ascund in mine de toate.

Offf detest vremea asta urata,ma deprima rau,abia astept soarele sa imi mai incalzeasca deziluziile si vremea frumoasa sa ma plimb pierzandu-ma departe de tot si toate. Pana una alta trebuie sa decid daca ies din casa la un alt fel de uitare de sine sau sa ma bag in pat la citit. Cum zic unii liber albitru,oare?

luni, 7 februarie 2011

viata nu e o poveste

 http://www.youtube.com/watch?v=TjYjKNGt18k
Cand esti copil, ti se spun niste povesti si pleci la drum cu ele in cap,dar pe parcurs iti dai seama ca nu sunt decat niste escapade ale oamenilor,o alta dimensiune creata de ei pentru a mai uita de realitate. Cand te prinzi de acest lucru nu te simti prea bine,insa te intaresti pentru alte lovituri ale vietii.Sunt inca persoane care cred in feti-frumosi si zane bune,poate ca e mai bine ca ei,pentru ca mai au la ce visa. Asta e un alt pret pe care il platesti la aflarea adevarului, pierderea viselor.Si totusi mai devreme sau mai tarziu iti vei da seama ca acest lucru este inevitabil, adevarul mereu iese la iveala.

Viata e doar un joc deja pierdut.Daca nu iti dai seama care ar putea fi miza lui,in afara de nemurirea,nu vei gasi nici un rost sa il joci. Pentru mine devine din ce in ce mai greu si mai plictisitor. Imi dau seama ca nu are reguli,ca nu are rost, ca in orice lucru care crezi poate disparea intr-o clipita, ca probabil singurul lucru care iti ramane este o simpla si vaga imagine la ce a fost, dar ce pot face? Eu nu pot decat sa  incerc il joc pana la capat, sa ma las purtata de de zarurile ce le arunc si sa zambesc la infrangeri.