Din cand in cand iti simt lipsa

Doi Astri

Mihai Eminescu

Am văzut doi aştri,

Strălucind albaştri

Sub o frunte-n vis;

M-a-necat seninul

Când privii divinul,

Blândul lor surâs.

Şi mi-am zis în mine:

Înger cu lumine

De-un adânc noroc...

Din a vieţii tale

Înflorită cale

Cum nu stai în loc?

Imi este dor de tine,acum,in acest moment,te simt,te doresc, te vreau,te admir,te respect,te iubesc.Imi plange sufletul,urla,te striga,se sfasie,se roaga,ingenunche la strigarea numelui tau,numai poate rabda sa il tin inchis in urma ta.Prizonier in corpul meu ascultand ratiunea mea, incearca sa evadeze in lumea ta,sa se piarda in cautarea ta,sa fuga de durerea si loacrimile mele,sa taie zabrelele resemnarii.Numai poate asculta,numai poate astepta,numai poate intelege. El a decis ca nu ma mai vrea,ca e dispus sa ma renege,sa ma uite numai si numai daca il iei cu tine.El te-a intalnit pe tine,ti s-a daruit tie,te asculta doar pe tine,uitand de mine.Tu i-ai spus ca trebuie sa se intoarca la mine,ca e mai bine cu mine,ca tu nu il poti iubi ca mine,dar el nu poate sa ma mai gaseasca si astfel s-a pierdut undeva intre tine si mine,undeva unde isi pierde stralucirea,unde isi pierde speranta,unde isi plange tristetea,unde isi asteapta iubirea.In bezna acelui loc isi traieste ultimele zile respirand fiecare amintire cu mine, cu tine, cu noi amandoi.In dorinta de a ne gasi ,isi prelungeste chinul asteptarii,uitand de viata.Degeaba il strig,il chem,il rog,el nu va mai auzi pana ce vocea ta linistiotare nu il va striga,nu va mai vedea pana ce ochii tai blanzi nu il vor privi,nu va mai simti pana ce mangaierea ta nu il va dezmierda, nu va mai straluci pana ce zambetul tau cald nu ii va mai surade,pana ce nu il vei iubi.

De multe ori ii simt durerea si ma simt neputincioasa,de mult ori ii simt lipsa si ma simt goala si de multe ori nu simt nimic si uit de el.

Îngeri bătrâni

Ana Blandiana

Îngeri bătrâni urât mirositori

Cu iz stătut în penele jilave

În părul rar,

În pielea scămoşată de insule de psoriazis,

Hărţi scorojite adânc

Ale unor înspăimântătoare tărâmuri necunoscute…

Prea trişti pentru bunevestiri,

Prea slabi pentru sabia de foc,

Se lasă îngropaţi dormitând

Ca nişte seminţe pe care le sameni,

Cu durerile reumatice la încheieturile aripelor –

Tot mai ascunse-n pământ,

Tot mai moşnegi, tot mai oameni…

Azi ieseam de la metrou si ca de obicei m-am intalnit cu o studenta,care ca si toti studentii incearca sa ia viata in piept ,cum s-ar zice, impartind flututrasi cu diverse oferte.Intotdeauna le iau fluturasul care il intind, ca nu e atat de greu sa fac gestul asta si ii ajut si pe ei.Insa totusi azi a fost ceva diferit.In fuga mea de a lua ce mi se oferea si de a merge mai departe aud "domnisoara,o lalea frumoasa nu doriti?"Dar eu eram deja departe si cand ma intorc sa vad de unde a venit rugamintea atat de plina de tristete ,am vazut langa tanara studenta o batranica cu o basma foarte groasa pe cap,invelita toata intr-o haina mult prea mare cu un buchet de lale ce se rugau se fie vandute.

Sufeltul mi se umpluse de lacrimi si imi soptea intoarce-te,intoarce-te,dar pasii mei tot inainte se indreptau.Functiile motorii nu puteau auzi inima si astfel ca toti ceilalti am mers mai departe.Inca ma simt goala,nervoasa pe mine pentru ca nu am putut face trupul sa imi asculte sufletul

Ma uitam la ea si imi aduceam aminte de bunica mea de acasa.Poate ca daca nu ne-ar fi avut pe noi si ea ar fi vandut lalele la metrou.Nimeni nu se mai gandeste la batrani,nimeni.Ma gandesc la cat suntem noi de grabiti si ocupati ca sa le mai deschidem o usa,sa mai luam aminte la povetele lor,sa le mai ascultam povestile si cata bucurie au ei cand ne vad zambind,cand ne vad cum cucerim lumea.Lor nu le-a mai ramas nimic in afara de viitorul nostru,traiesc prin ochii nostri.Sunt atat de singuri si resemnati.Stiu ca sufletul lor tanar de alta data si-a cam pierdut din exuberanta si numai cerseste decat putina atentia din partea celor care ii urmeaza

Si noi vom pasi la un momentdat pe urmele lor.La asta de ce nu ne gandim?Cum ne-am simti noi in locul lor?

E atat de multa singuratate si tristete in jurul nostru.Toata lume aremarca acest lucru,insa nu isi dau seama ca principala cauza sunt chiar ei.Daca am fi mai buni,mai atenti,mai iubitori cu cei din jurul nostru si cu noi insine si mai putin egoisti,individualisti si invidiosi,poate ca lucrurile ar sta altfel.Dar e mult prea greu sa ne oprim si sa vedem toate aceste lucruri cand noi suntem tot intr-o goana,dupa ce,nici noi nu stim.

Totusi as vrea ca fiecare din noi sa isi aduca aminte de ingerii batrani,care atunci cand noi am avut nevoie de ei,cand ei erau inca tineri,ne acopereau in aripile lor si nimic nu ne putea face rau.

Raspunsuri la intrebari

Aberatiile mele

De ce sa plang
Pt nimic
De ce sa traiesc
Pt un lucru inexistent
Oare totul se bazeaza
Pe suferinta nimicului
Ce este viata fara suferinta
Ce este lumea fara iubire
Si totusi cele doua sunt diferite
Lumea iubeste si sufera
Lumea traieste si moare
Totul e in zadar
Orice lucru e bizar
Insa totul e nebunesc
Orice lucru e firesc
Cine poate deslusi
Tainele ascunse mii si mii
Vreau doar sa stiu
Cine a inventat
Durerea si dragostea
Melancolia si nebunia
Plansetul si rasetul
Omul si animalul
Cine a dat viata
Unui asemenea infern

Visul meu cel mai important ?Chiar nu stiu sa raspund la aceasta intrebare.Am renuntat demult sa ma mai gandesc la vise.Da, e trist,stiu.Cand eram copil aveam numeroase vise ca orice copil,dar ele s-au naruiau unul cate unul si totusi nu imi pierdusem speranta.Insa in timp am ajuns sa renunt la acest sentiment de a visa.Acum numai am decat scopuri,cum ar fi sa termin facultatea cu bine sa ma angajez si apoi numai stiu.Viata mi-a dat lectii,care m-au invatat ca oricand poate sa ma surprinda in bine sau in rau,sa imi distruga planurile,visele sau sa mi le creeze ,asa ca ma luat decizia de a merge brat la brat cu ea.

Cel mai mult in copilarie cred ca mi-a lipsit atentia si grija parintilor.Desi timp de 15 ani am avut fizic 2 parinti,suflateste nu am avut niciunul.Nu stiu ce inseamna ca un parinte sa te aline cand esti suparat,sa te mangaie cand plangi,sa te imbarbateze cand nu stii ce sa faci,nu stiu cum sa cer ajutor celorlalti atunci cand am nevoie si asta pentru ca nimeni nu m-a invatat.Pt mine cuvantul parinti nu inseamna decat niste persoane cu care am locuit,care mi-au dat de mancare si ma puneau sa invat.Greseala lor m-a costat pe mine pt ca a trebuit sa invat singura cum trebuie sa ma formez ca persoana,sa am incredere,sa ma deschid celorlalti si nu e deloc usor.Dar nu-i invinovatesc pentru ca nici ei nu si-au dat seama de greseala.

Greseala cea mai mare pe care am facut-o a fost ca mi-am pierdut credinta in Dumnezeu si era sa ma pierd ca si persoana,insa norocul meu a fost ca Elnu si-a pierdut credinta in mine.Sa numai poti sa il gasesti pe Dumnezeu este foarte grav,nu cred ca exista o greseala mai mare ca aceasta.Dumnezeu reprezinta tot ce e mai frumos in lume asta,iar daca piezi credinta in El atunci te-ai izolat intr-un intuneric in care nu vezi decat bezna sufletului tau si simti ca te prabusesti intr-o prapastie fara fund.

Ma linisteste frumusetea si sunetul naturii,zambetele calzi si pline de bucurie ale oamenilor,sa privesc 2 indragostiti,de fapt tot ce e frumos si imi inspira liniste sufleteasca.Ma nelinisteste tristetea si durerea oamenilor,egoismul si firea schimbatoare a lor,drumul spre care ne indreptam si care nu duce nicaieri.

Imi este foarte frica sa nu ranesc oamenii pentru ca durerea este asemenea unui tais de cutit ce secera sufletul pana la ultimul strop de viata.As vrea sa pot face oamenii fericiti,insa nu stiu daca am reusit vreodata acest lucru.Fericirea e un cuvant pe care fiecare il intelege intr-o maniera diferita,pentru ca suntem diferiti.O singura data pot spune ca m-am simtit fericita,desi chiar nu stiu daca ceea ce am simtit atunci era fericire insa stiu ca asa am spus unei prietene ale mele"E prima data cand pot spune ca sunt fericita".Fericirea,iubirea sunt niste cuvinte care mie mi se pare ca nu are rost sa le definim ci sa le simtim.In momentul cand am spus acele cuvinte nu simteam nici un fel de durere sau tristete in suflet ci o euforie pe care pana atunci nu o mai cunoscusem si de aceea am asociat-o cu fericirea. Insa nu puteam sa imi dau seama care era sursa aclei stari,iar can am pierdut-o i-am gasit numele:Iubirea fata de un alt suflet nou in viata mea.

Oamenii nu sunt perfecti si vrem nu vrem ne ranim intre noi.Multe persoane mi-au secerat sufletul,insa mai la toti le-a parut rau de asta si s-au intors sa ii iert,iar pe mine oricat demult m-ar rani un om nu pot sa nu il iert,pentru ca iubirea mea pt el e mult mai mare decat durerea ce mi-o provoaca.

Si apoi,daca nu am ierta,ne-am mistui intr-o lume plina de ura si razbunare,intr-un infern

Iubirea este efemera la fel ca florile si frumusetea

Si cum s-a stins

Veronica Micle

Si cum s-a stins fara de veste
Amorul cel nemarginit

De-ti pare ca e o poveste

Ce altii ti-ar fi povestit.

Si cum mereu în cale lunga

Trec norii peste mari si tari,

Astfel simtirile s-alunga

Si moare dragostea de ieri.

Si vecinic alta e simtire

În sân de oameni muritori,

Schimbata e întreaga firea

Din ceas în ceas pâna ce mori.

Iata de ce gândind la tine

Nu plâng c-amorul tau s-a stins,

Caci astazi, stiu atât de bine

Ca dorul care te-a cuprins,

Se va sfârsi, fara de urma,

S-a stinge ca si cel dintâi,

Iar moartea patimile curma

Si-o biata pulbere ramâi.

Iubirea...Un cuvant atat de simplu,dar cu o putere atat de mare incat ne guverneaza intreaga viata.Ne intalnim cu ea in fiecare moment si in fiecare loc in care mergem,este prezenta sub atatea forme incat este imposibil sa o ratezi:iubirea de parinti,de copii, de frumos,de caldura,de ploaie,de soare,de flori,de muzica,pictura,dans,de Dumnezeu,de oameni de fapt de tot ce reprezinta viata.Iubirile de natura diferita nu pot fi comparate pentru ca fiecare are un nivel de intensitate proprie.

Insa ma intreb oare noi putem intelege cu adevarat sensul iubirii?Putem noi niste muritori,trecatori prin fata Reginei Viata sa intelegem un sentiment nemuritor ce dainuieste dinaintea noatra?

Mi-am adus aminte o intamplare din liceu.Cred ca eram prin clasa a zecea si stateam cu colegele in pauza vorbind despre diverse lucruri ca sa ne recreem.Una din colege,ce tocmai se despartise de un baiat cu care fusese vreo 2 ani,ne povestea de noul ei prieten.cum ca i-a spus ca il iubeste,ca si el,lucruri de genu asta,lucruri care si le-a spus si cu cel dinainte.Eu atunci o intreb "de ce spui cuvintele astea daca nu simti asta".Iar ea imi raspunde,"dar le simt".Atunci intreb "si cu persoana cealalta le-ai simtit?"Si ea,"da".Eu stau si ma gandesc si zic ,"totusi mi se pare ca aceste cuvinte au o insemnatate prea mare ca sa le spui asa oricui,oricand."In momentul acela colega respectiva nu a mai zis nimic,dar alta,una din prietenele mele cele mai bune de acum,spune"pai zici cuvintele astea ca stii,ca persoana cealalta vrea sa le auda,ca e ceva dragut sa le spui."Ma uit la ea si-i replic"Atunci aceste cuvinte atat sunt,niste cuvinte si nimic mai mult pentru tine".Apoi ea ma intreaba,"pai tu nu ai face la fel",iar raspunsul meu a fost,desi nu simtisem ce inseamna iubirea fata de un baiat pana atunci,ca nu as zice niciodata ceva ce nu as simti,oricat demult ar vrea cealalta persoana sa auda aceste cuvinte.Clopotelul a sunat si noi fara nici un alt cuvant in plus am asteptat urmatoarea ora.

Oare cate din prsoanele din jurul nostru nu gandesc ca si colegele mele.Poate vina lor,atunci ,poate fi pusa pe seama lipsei de experienta,a cunoasterii,a copilarii.Dar scuza adultilor care e?Adultii care numai vad,decat iubirea banilor, a placerilor si a propriei persoane.Care sunt prea ocupati sa stie ca ranesc pe cei din jurul lor,prea ocupati ca sa isi aduca aminte ca au o inima,ca inaintea trupului,sta sufletul,fara de care nu ar exista.

Oriunde ma uit,in parc,pe strada,in autobuz,tramvai,facultate,vad maini impreunate,vad buze incatusate,vad priviri luminoase si totusi in toate aceste lucruri,cata iubire e?Maine poate acele maini se vor despreuna,acele buze descatusa si acele priviri vor fi in alta parte indreptate,iar perechea lor ramasa nu va mai intelege nimic din acele cuvinte aruncate la intamplare pentru ca suna frumos si la randul lor vor crede ca sunt doar niste cuvinte.

De aceea pentru noi nistre muritori,niste trecatori "IUBIREA ESTE EFEMERA LA FEL CA FLORILE SI FRUMUSETEA",dar eu nu imi pierd speranta,fara de care nu am putea exista si ma gandesc ca poate mai exista si persoane pentru care "Te iubesc" e mai mult decat un cuvant.

Lăcrămioara versus Lăcrămioară

Sunt lacramioarele-nflorite...

Veronica Micle

Sunt lăcrimioarele-nflorite

Şi când duios mă uit la ele

La tine mă gândesc, iubite,

Şi-mi amintesc vremile-acele

Când înflorite lăcrimioare

Cu drag îmi trimeteai tu mie,

Şi când era în orice floare

Un semn de-amor, de bucurie.

Ah! florile atunce date

N-a mai rămas nimic din ele

În vânt sunt toate spulberate,

Simţirea ta, vremile-acele!

Au trecut si Sfintele Sarbatori Pascale.In fiecare an ,se stie ca in Vinerea Mare se merge la biserica cu flori si la sfarsitul slujbei,acestea se impart oamenilor .In nici un an nu am vazut margaritari la biserica.Pastelui parca nu ii plac aceste flori,pentru ca mereu pica ori prea devreme si ele nu au timp sa infloreasca,ori prea tarziu si ele isi termina ciclul de viata.

Dar ma intreb cui ii plac?Stiu ca romanticilor le plac trandafirii,lalele,crinii;pragmaticilor garoafele,crizantemele,dar sirurile de clopotei,in forma de lacrima frumos mirositoare,oare caror fel de persoane se potrivesc?

Cand eram mica tot timpul ma luam de mama pentru numele ce mi l-a pus,pentru ca e lung si greu de pronuntat si multor persoane le era greu sa il pronunte si il stalceau.Bine ca si acum mai am asemenea probleme.Ma mai enerva faptul ca denota multa sensibilitate,pe care incercam cu tot disperare sa o ascund.De fapt a fost o perioada cand ma ascundeam de mine insami si negam tot ce reprezentam,incercand sa fiu ce trebuie sa fiu.Insa mi-am dat seama ca asta sunt eu si oricat as incerca,nu am cum sa imi schimb sentimentele,modul de a percepe viata si tot ce ma inconjoara.Un ajutor nemarginit de a ma descoperi si ma accepta a fost o privire,un zambet,o vorba si o pereche de brate ce mi-au fost aproape si au aparut in viata mea cand incepeam sa ma pierd.M-au facut sa cred in mine,in noi si in ei.Desi acestea toate numai sunt sa imi trimita "in orice floare,un semn de amor si bucurie"eu le pastrez in amintire si le multumumesc de vizita.

Lacramioare,dulce flori parfumate si sensible sunt date de primavara sa infrumuseteze vietile oamenilor si sa le ofere o clipa de fericire atunci cand le miros.Oare viata mea e cladita ca a lor?

Eu stiu sigur ca nu voi uita nici o persoana ce a stiut sa treaca dincolo de parfum.......